baner hotel savoy timisoara

De vizitat in Timisoara

Hotel Savoy Timisoara va sugereaza cateva locuri de vizitat pe parcursul sederii dvs in orasul nostru. Datorita pozitiei relativ centrale in care ne gasim acestea sunt relativ apropiate de hotel, primul obiectiv turistic fiind la doar cateva minute de mers pe jos in plimbare usoara.

Piata Victoriei

Aceasta este de fapt piata centrala a orasului Timisoara si ajungeti la ea trecand unul din podurile peste Bega; Podul Traian in stanga, avand in spate Hotel Savoy si privind spre Catedrala sau podul Mitropolit Saguna in dreapta.

 

piata victorieiPiata Victoriei este cunoscuta de localnici si ca Piata Operei, aceasta deoarece este flancata pe una din laturi de cladirea Operei. Cealalta parte a pietei este incadrata de Catedrala Mitropolitana.

Partea din dreapta Operei (privind spre Catedrala) este supranumita Corso iar cea din stanga se numeste Surogat. Piata Victoriei a aparut la inceputul secolului trecut pe locul vechilor fortificatii ale cetatii, acestea fiind demolate pentru a se putea extinde orasul. Inca din start a fost destinata unui spatiu de promenada si o aglomerare a magazinelor de lux.

Forma ei a fost oarecum modificata prin construirea blocurilor de locuinte dinspre latura cu catedrala. Dealtfel, Piata Victoriei a devenit inchisa circulatiei rutiere inca din anii 70, iar scoaterea liniilor de tramvai a transformat-o intr-un spatiu exclusiv pietonal.

Piata Victoriei TimisoaraPe latura Corso putem vedea Palatul Lloyd (1912) unde acum se afla Rectoratul Universitatii Politehnica Timisoara. Apoi, cladirile Neuhasz, Merbl, Dauerbach, Hilt si Szecheny, ele fiind toate ridicate in perioada antebelica a secolului trecut. Pe partea Surogat veti putea vedea Palatul Loffler si apoi Palatul Camerei de Comert, urmate de blocurile de locuinte ridicate in anii comunismului.

In Piata Operei puteti se afla statuia "Lupoaica si puii", una dintre cele trei replici ale originalului din Roma care se gasesc in Romania, celelalte doua fiind la Bucuresti si Cluj, simbol al legaturii cu lumea latina.

De asemenea, puteti sa va delectati si sa va odihniti la Fantana cu pesti si la una din multitudinea de terase din piata.

Catedrala mitropolitana

Catedrala din Timisoara este poate cel mai recent si mai modern simbol al orasului, iar asta nu datorita caracterului religios, ci mai degraba intamplarilor nefericite din timpul Revolutiei din decembrie 1989. Pe treptele catedralei au murit primii oameni din revolutia care l-a indepartat de la putere pe ultimul dicator al Europei. Dealtfel, la Catedrala exista placi comemorative care amintesc de primii morti ai Romaniei libere de comunism, iar in fata edificiului se afla monumentul modern denumit „Crucificare” si realizat de artistul Paul Neagu.

Catedrala TimisoaraCatedrala din Timisoara s-a construit intre anii 1936 si 1940 dar din cauza razboiului a fost inaugurata abia in 1946, de fata fiind atunci si ultimul monarh al Romaniei, respectiv Regele Mihai I. Are hramul istoric Sfintii Trei Ierarhi, iar cel de-al doilea hram al Sfantului Iosif cel Nou de la Partos. Clopotele au fost sfintite in 1938 iar picturile interioare s-au finalizat in 1956. Catedrala are o inaltime de 83 de metri, iar laturile sunt de 63 si respectiv 32 metri.

In interior sunt adapostite moastele Sf Iosif cel Nou de la Partos, fost Mitropolit al Banatului intre 1650 si 1653. A fost canonizat de catre Biserica Romana in 1956. Printre minunile savarsite in timpul vietii o pomenim pe cea prin care a chemat ploaia iar aceasta a stins un puternic incendiu ce a cuprins o parte a Timisoarei.

Subsolul lacasului de cult adaposteste o impresionanta colectie de arta bisericeasca si obiecte de cult. Expozitia se poate vizita in tot timpul zilei, in grupuri mai mari de cinci persoane.


buton rezervare    buton


buton e-mail    facebook    google+ si Hotel Savoy Timisoara
TripAdviser Hotel Savoy Timisoara


timisoara de vizitat



View Larger Map

Imagini - Hotel Savoy Timisoara